Ceaiul din Camera din fata

Se uita la aburii care ieseau din cana si parca nu isi dorea sa se intoarca la treaba. Desi vedea probabil aceiasi aburi de ani de zile, erau de fiecare data mai interesanti decat isi amintea. Uneori incerca sa vada ceva in acei aburi, fie cai, avioane, creioane, orice ii trecea prin cap in acel moment. Probabil ca majoritatea nici nu aveau o anumita forma, dar asa reusea sa faca timpul sa treaca mai devreme.

Ii placea sa isi inceapa fiecare dimineata cu o cana de ceai. Il ajuta sa inceapa sa gandeasca si sa gaseasca motivatia pentru a face orice lucru mai productiv decat statul pe internet toata ziua pana cand realiza ca a pierdut ore intregi si isi promitea ca maine va face tot ceea ce si-a propus. Nu tinea minte cand a inceput sa faca asta, dar, pentru el, un singur lucru era sigur in viata: ceaiul.

Oare cand bause pentru prima oara acel ceai? Simtea ca stia exact acel moment, dar in acelasi timp uitase fiecare detaliu. Era atat de aproape, dar totusi nu reusea oricat se straduia. A ridicat cu grija cana si a luat o gura de ceai. Parea un cliseu dintr-un film, dar chiar atunci si-a amintit.

Probabil ca avea patru sau cinci ani. Afara ningea si, desi el isi dorea sa iasa afara cu ceilalti copii sa se joace cu zapada pe care o asteptase tot anul, el era in acasa. Nu era pedepsit, desi ceea ce se intampla era mai rau din perspectiva lui. Mama lui nu avea cu cine sa il lase si nu avea inceredere suficienta in el pentru a-l lasa singur, asa ca l-a luat in vizita la o prietena de familie.

Cum era de asteptat pentru un copil atat de mic, el nu statea deloc cuminte. Se misca in continuu, se uita in orice coltisor din casa si se asigura ca nu a lasat niciun obiect neatins. In acel moment nu realiza ca ceea ce el considera jucarii erau obiecte aduse din alte tari cum ar fi statuete si chiar o mica sabie, pe care a incercat sa o ia subtil, insa fara succes. Cariera lui de samurai mai avea de asteptat.

Mama lui incerca sa se scuze pentru dezastrul pe care el probabil il facea, dar gazda nu parea deloc suparata. Repeta intruna ca era doar un copil si ca era perfect normal ceea ce facea si chiar incerca sa ii explice despre fiecare obiect. El asculta cu atentie timp de 20-30 de secunde, parca intelegand si invatand ceva nou, doar pentru ca imediat ce timpul a expirat sa vada ceva stralucitor care devenea mai interesant.

In timp ce se uita dupa ceva ce nu fusese intors pe toate partile pana atunci, de parca era posibil, a auzit-o pe mama lui strigandu-l. Crezand ca vor pleca acasa si ca va putea iesi in sfarsit afara, a fugit cat a putut de repede. Si la fel de repede i-a disparut entuziasmul in momentul in care si-a dat seama ca fusese chemat pentru o cana de ceai.

O simpla cana de ceai. Probabil ca bause pana atunci mai putin de cinci cani in toata viata lui, iar atunci cand o facea era pentru ca racise si mama insista ca ii va face bine. Se pregatea fie sa spuna ceva despre asta, fie sa intrebe in cat timp vor pleca, dar s-a uitat la gazda lor si s-a simtit putin rusinat si simtea ca nu putea refuza macar sa incerce ceaiul.

Probabil ca miracolele exista pentru ca nu doar ca a incercat ceaiul, dar a baut intreaga cana si a stat cuminte tot restul vizitei. Nu isi putea explica de ce, dar simtea o stare de calm dupa ce bause ceaiul. Sau asa prefera sa isi aminteasca acea vizita. Ar fi putut la fel de bine sa revina la explorare imediat, nu isi amintea exact.

Urmatoarele amintiri cu ceaiul erau de la fiecare Craciun din acel moment. Stia ca de fiecare data cand Mos Craciun venea, venea si o cana de ceai pentru el. A invatat mai tarziu si ingredientele ceaiului si numele lui: Christmas Punch. Putea acum sa recite pe dinafara ca el continea hibiscus, bucati de mere, coacaze, fructe de soc, curmale, migdale, aroma, coaja de portocala, scortisoara, granulat de lamaie si portocale. Bine, se mai uita putin pe eticheta, dar cine mai tine cont de asta.

 

Restul amintirilor erau din liceu cand stia ca acasa il astepta un morman de carti pe care trebuia sa le citeasca si pe care probabil le amana prea mult si o cana de ceai din care inca ieseau aburi. Daca statea sa se gandeasca, si asta se intampla tot iarna. Fie el isi amintea dintr-un anumit motiv, poate ceaiul, doar iarna, fie el cumva hiberna restul anului si nu isi dadea seama.

Sirul gandurilor s-a intrerupt brusc. Si-a dat seama ca ramasese fara ceai si, desi de obicei se oprea la o singura cana, simtea ca merita din cand in cand inca o cana. S-a dus in Camera din fata si si-a inceput ritualul. Stia bine: 300 ml, 2 lingurite, apa la 100°C, 6-10 minute.

cmoooon

Acum se uita din nou la aburii care ieseau din cana. Trecuse jumatate de ora si el inca nu se apucase sa scrie. Stia ca trebuia sa scrie un articol, dar inca nu se decisese despre ce va fi. Ar fi putut sa scrie despre ceva ce a vazut sau auzit, despre copacul din fata blocului sau poate chiar despre ceai. Simtea ca ceaiul lui merita un articol special dupa atatia ani.

Scrisese atatea articole dupa o cana de ceai, dar chiar acum simtea ca nu stia ce sa faca. Insemna atat de mult pentru el si era o parte atat de importanta a vietii lui incat simtea ca si-ar fi spus povestea vietii odata cu povestea ceaiului.

Chiar daca nu simtea inca inspiratia, simtea aburii si mirosul ceaiului. Stia ca in curand ii va simti si gustul si daca nici asta nu va fi suficient, probabil va gasi inspiratia in Camera din fata.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s