Timpul trece, bratarile raman

 

Uneori se intreba de ce are atat de putine amintiri despre zilele cand era mica, insa uita repede si isi vedea de treaba. De data asta insa, parea mai hotarata decat de obicei. Fie pentru ca chiar era curioase, fie pentru ca trebuia sa astepte la masa dupa cineva, era singurul lucru interesant in acel moment.

Prima amintire era destul de sumara, fiind ea si mama ei impreuna intr-o camera. Nu isi amintea ce culoare aveau lucrurile sau ce facea, stia doar ca asta s-a intamplat. Sau asta a ajuns ea sa creada dupa atatia ani pentru ca nu avea o prima amintire.

La asta se adaugau alte mici fragmente cu ea alergand sau uitandu-se la pereti, insa una parea mai detaliata. Nu stia exact cati ani avea, probabil patru sau cinci, dar stia ca era in vizita la bunici. Ii placea sa mearga acolo pentru ca stia ca in aceeasi zi venea un baiat cu care se putea juca. Ar fi putut inventa o poveste emotionanta despre prietenie si copilarie, insa probabil ca singurul motiv pentru care se cunosteau era ca erau singurii copii si erau nevoiti sa se joace unul cu altul sau sa se plictiseasca.

Isi amintea ca venea din ce in ce mai des la bunici pentru ca parintii ei aveau des treaba si era mai usor sa o aduca acolo unde era in siguranta, iar cu timpul ea si baiatul au devenit cei mai buni prieteni. Bunica ei deja stia ca daca nu o gasea prin casa probabil ca era cu el si se jucau intr-un colt in care nu i-ar fi cautat nimeni.

Intr-o multime de astfel de amintiri care deveneau repetitive deja era o zi pe care abia acum si-o amintea. Era ciudat ca o uitase, pentru ca era probabil cea mai trista zi dintre toate. Nu isi amintea exact cand si cum se intamplase, stia doar ca baiatul a venit sa ii spuna ca era ultima oara cand va mai veni acolo, deoarece tatal sau era nevoit sa se mute in alt oras datorita locului de munca.

Pentru prima oara in intreaga ei viata pana atunci, chiar era trista. Inainte doar parea trista pentru a obtine o jucarie sau pentru a avea voie sa se duca la bunici, dar acum chiar era trista.Vazand asta, baiatul s-a apropiat de ea, i-a luat mana si i-a pus o bratara. Daca o sfoara rosie, probabil de la o jucarie, si litera B desenata pe o hartie si colorata cu galben erau o bratara, atunci asta primise. Uitandu-se in urma era un gest dragut si chiar se intreba ce se intamplase cu bratara.

dbc42

Daca isi amintea bine, tinuse bratara pentru cateva zile, apoi o pusese intr-o cutiuta pe care a gasit-o ani mai tarziu, cand deja uitase de ce o primise si o credea ca o facuse pentru mama ei de 8 Martie. Nu se gandea ca numele mamei ei nu incepea cu B sau ca ea nu facuse niciodata ceva la scoala de 8 Martie pentru ca mereu facea asta acasa.

In timp ce se gandea, a fost intrerupta de cineva. I-a luat cateva minute, insa si-a dat seama cine era in momentul in care s-a scuzat pentru intarziere si incepuse sa promita ca se va revansa. Abia atunci a inceput usor, usor sa revina la realitate.

In urma cu cateva zile, cauta o carte intr-una din bibliotecile din oras cand si-a auzit numele stigat de cineva. Credea ca era una din prietenele ei sau se gandea ca poate a facut ceva gresit si nu isi deadea seama, dar nu avea dreptate. Cel care o striga era un barbat pe care nu il mai vazuse niciodata. Desi nu stia de unde ii aflase numele, i se parea ceva cunoscut la el. A remarcat ca barbatul tinea in mana o bratara cu litera B si atunci a facut conexiunea.

Au stat de vorba putin si a aflat ce s-a intamplat dupa ultima amintire pe care o avea. El fusese nevoit sa plece impreuna cu familia lui la cateva sute de kilometri, dar dintr-un anumit motiv ramasese fixat pe bratara pe care o facuse cadou. Desi era un gest dragut pentru un baiat de cinci ani, simtea ca putea sa faca mai bine, asa ca si-a strans alocatia pe cateva luni si banii primiti de la bunici si a cumparat o bratara  . La fel ca si ea, a uitat pentru cativa ani de ce avea acea bratara si a crezut ca a primit-o de ziua lui in urma cu mult timp sau ca era a mamei lui, dar si-a adus aminte din intamplare de asta si norocul a facut sa dea peste ea din intamplare.

Ce nu stia el era ca si ea ii luase o bratara identica. Daca s-ar fi luat dupa numele de pe site, „Bratara litera decupata din aur”, nu ar fi parut special, insa pentru ei era. In cafeneaua in care s-a intalnit, ascultand o pasare undeva in fundal cantand in colivia ei, au realizat de ce fusesera cei mai buni prieteni.

Bijuterii din aur si argint -  Lovebird

Pentru fiecare, celalalt era singura persoana caruia i-ar fi facut cadou o bratara personalizata. Nu conta daca era personalizata de povestea lor sau de Lovebird, si chiar daca ar fi contat, probabil amandoi ar fi reusit sa uite dupa cativa ani, insa bratarile ar fi ramas tot acolo. Timpul trece, bratarile raman, iar Lovebird se asigura de asta.

Anunțuri

Ceaiul din Camera din fata

Se uita la aburii care ieseau din cana si parca nu isi dorea sa se intoarca la treaba. Desi vedea probabil aceiasi aburi de ani de zile, erau de fiecare data mai interesanti decat isi amintea. Uneori incerca sa vada ceva in acei aburi, fie cai, avioane, creioane, orice ii trecea prin cap in acel moment. Probabil ca majoritatea nici nu aveau o anumita forma, dar asa reusea sa faca timpul sa treaca mai devreme.

Ii placea sa isi inceapa fiecare dimineata cu o cana de ceai. Il ajuta sa inceapa sa gandeasca si sa gaseasca motivatia pentru a face orice lucru mai productiv decat statul pe internet toata ziua pana cand realiza ca a pierdut ore intregi si isi promitea ca maine va face tot ceea ce si-a propus. Nu tinea minte cand a inceput sa faca asta, dar, pentru el, un singur lucru era sigur in viata: ceaiul.

Oare cand bause pentru prima oara acel ceai? Simtea ca stia exact acel moment, dar in acelasi timp uitase fiecare detaliu. Era atat de aproape, dar totusi nu reusea oricat se straduia. A ridicat cu grija cana si a luat o gura de ceai. Parea un cliseu dintr-un film, dar chiar atunci si-a amintit.

Probabil ca avea patru sau cinci ani. Afara ningea si, desi el isi dorea sa iasa afara cu ceilalti copii sa se joace cu zapada pe care o asteptase tot anul, el era in acasa. Nu era pedepsit, desi ceea ce se intampla era mai rau din perspectiva lui. Mama lui nu avea cu cine sa il lase si nu avea inceredere suficienta in el pentru a-l lasa singur, asa ca l-a luat in vizita la o prietena de familie.

Cum era de asteptat pentru un copil atat de mic, el nu statea deloc cuminte. Se misca in continuu, se uita in orice coltisor din casa si se asigura ca nu a lasat niciun obiect neatins. In acel moment nu realiza ca ceea ce el considera jucarii erau obiecte aduse din alte tari cum ar fi statuete si chiar o mica sabie, pe care a incercat sa o ia subtil, insa fara succes. Cariera lui de samurai mai avea de asteptat.

Mama lui incerca sa se scuze pentru dezastrul pe care el probabil il facea, dar gazda nu parea deloc suparata. Repeta intruna ca era doar un copil si ca era perfect normal ceea ce facea si chiar incerca sa ii explice despre fiecare obiect. El asculta cu atentie timp de 20-30 de secunde, parca intelegand si invatand ceva nou, doar pentru ca imediat ce timpul a expirat sa vada ceva stralucitor care devenea mai interesant.

In timp ce se uita dupa ceva ce nu fusese intors pe toate partile pana atunci, de parca era posibil, a auzit-o pe mama lui strigandu-l. Crezand ca vor pleca acasa si ca va putea iesi in sfarsit afara, a fugit cat a putut de repede. Si la fel de repede i-a disparut entuziasmul in momentul in care si-a dat seama ca fusese chemat pentru o cana de ceai.

O simpla cana de ceai. Probabil ca bause pana atunci mai putin de cinci cani in toata viata lui, iar atunci cand o facea era pentru ca racise si mama insista ca ii va face bine. Se pregatea fie sa spuna ceva despre asta, fie sa intrebe in cat timp vor pleca, dar s-a uitat la gazda lor si s-a simtit putin rusinat si simtea ca nu putea refuza macar sa incerce ceaiul.

Probabil ca miracolele exista pentru ca nu doar ca a incercat ceaiul, dar a baut intreaga cana si a stat cuminte tot restul vizitei. Nu isi putea explica de ce, dar simtea o stare de calm dupa ce bause ceaiul. Sau asa prefera sa isi aminteasca acea vizita. Ar fi putut la fel de bine sa revina la explorare imediat, nu isi amintea exact.

Urmatoarele amintiri cu ceaiul erau de la fiecare Craciun din acel moment. Stia ca de fiecare data cand Mos Craciun venea, venea si o cana de ceai pentru el. A invatat mai tarziu si ingredientele ceaiului si numele lui: Christmas Punch. Putea acum sa recite pe dinafara ca el continea hibiscus, bucati de mere, coacaze, fructe de soc, curmale, migdale, aroma, coaja de portocala, scortisoara, granulat de lamaie si portocale. Bine, se mai uita putin pe eticheta, dar cine mai tine cont de asta.

 

Restul amintirilor erau din liceu cand stia ca acasa il astepta un morman de carti pe care trebuia sa le citeasca si pe care probabil le amana prea mult si o cana de ceai din care inca ieseau aburi. Daca statea sa se gandeasca, si asta se intampla tot iarna. Fie el isi amintea dintr-un anumit motiv, poate ceaiul, doar iarna, fie el cumva hiberna restul anului si nu isi dadea seama.

Sirul gandurilor s-a intrerupt brusc. Si-a dat seama ca ramasese fara ceai si, desi de obicei se oprea la o singura cana, simtea ca merita din cand in cand inca o cana. S-a dus in Camera din fata si si-a inceput ritualul. Stia bine: 300 ml, 2 lingurite, apa la 100°C, 6-10 minute.

cmoooon

Acum se uita din nou la aburii care ieseau din cana. Trecuse jumatate de ora si el inca nu se apucase sa scrie. Stia ca trebuia sa scrie un articol, dar inca nu se decisese despre ce va fi. Ar fi putut sa scrie despre ceva ce a vazut sau auzit, despre copacul din fata blocului sau poate chiar despre ceai. Simtea ca ceaiul lui merita un articol special dupa atatia ani.

Scrisese atatea articole dupa o cana de ceai, dar chiar acum simtea ca nu stia ce sa faca. Insemna atat de mult pentru el si era o parte atat de importanta a vietii lui incat simtea ca si-ar fi spus povestea vietii odata cu povestea ceaiului.

Chiar daca nu simtea inca inspiratia, simtea aburii si mirosul ceaiului. Stia ca in curand ii va simti si gustul si daca nici asta nu va fi suficient, probabil va gasi inspiratia in Camera din fata.

O pasiune de 10.000 de lei

Desi probabil ca era prima oara cand vedea reclama la televizor, simtea ca era a mia oara si isi dorea sa gaseasca telecomanda mai devreme. Simtea ca mereu vedea astfel de reclame despre vise implinite ca prin miracol care se intamplau doar in lumea camerelor de filmat si a luminilor ajustate in fiecare secunda.

Isi auzea mereu prietenii vorbind despre visele lor si cum le vor transforma in realitate si vor face ce iubesc ca o slujba din care vor face bani si cum totul va fi fericit si roz si peste tot vor fi curcubee si simtea ca se satura tot mai mult de asta.

-Daca tot crezi ca stii atat de multe, de ce nu incepi tu o afacere?

Aproape ca a sarit de pe canapea cand a auzit asta. In mod normal nu l-ar fi deranjat intrebarea, doar ca el era singur in apartament si nimeni nu mai trecuse pe acolo in ultimele doua zile. Si era ora doua noaptea.

Dupa ce a reusit sa se calmeze, a incercat sa afle de unde a venit sunetul. Probabil ca era extrem de obosit si ca trebuia sa mearga urgent la somn pentru ca putea sa jure ca cineva iesise din televizor. Daca ar fi avut chef de glume s-ar fi gandit ca ar putea avea o gaura in televizor si ca a iesit din garantie.

A incercat sa inteleaga ce se intampla sau sa intrebe asta, insa nu reusea sa scoata vreun sunet. Fie nu stia ce sa spuna, fie era atat de speriat, nu putea spune. In aceste conditii, singura lui solutie era sa se gandeasca la intamplare.

S-a gandit de multe ori sa isi deschida o afacere. Avusese mii de idei de-a lungul vietii pentru afaceri cu lucruri care probabil nu erau interesante decat pentru el si alti 10 oameni din intreaga lume, dar oricat de mult ar fi crezut in acea idee, nu a facut nimic. Probabil ca daca s-ar uita la stiri ar fi vazut cateva idei pe care le-a avut promovate ca fiind afaceri de succes, dar probabil ca nimic nu s-ar schimba.

Auzise o multime de slogane, de la „Când este important pentru tine” la idei care ar trebui sa te inspire sa construiesti un pod catre Luna, dar niciunul nu era suficient pentru el. Nimic nu putea trece de bariera de nu pe care o creease in jurul ideii de afacere. Nu conta ca ii spuneai ca unul din cinci romani considera contextul economic din ultimii ani oportun pentru dezvoltarea unei afaceri, iar investitia in propriul business este considerata printre cele mai avantajoase din economie de catre 47% dintre romani sau ca va regreta toata viata, toate ideile simple si complexe duceau la nu.

S-a gandit de multe ori ca isi iubeste tastaturile mecanice pe care le-a adunat de-a lungul anilor si despre care a vorbit cu o multime de oameni de pe internet, fiecare avand o poveste diferita, si ca si-ar dori sa existe mai multe optiuni si sa existe o comunitate mai mare si spera in fiecare zi ca cineva va deschide un magazin care i-ar fi rezolvat toate probleme, dar asta nu s-a intamplat. Visa in fiecare zi ca cineva va bate la usa lui si brusc va sti despre pasiunea lui si va incepe brusc sa vorbeasca cu el despre asta de parca ar fi cei mai buni prieteni de ani de zile, dar nici asta nu se intampla.  De ce nu ar face el asta? Acum este important pentru el. Acum este acel cand pentru el.

Probabil ca daca ar fi cautat prin dulap ar fi gasit planuri detaliate despre afacere si despre costurile detaliate si o gramada de chestii cu economie pe care nici el nu o intelegea complet si calculase probabil de zeci de ori costurile si ajunsese la suma de 10.000 de lei. Toate acele planuri pareau atat de promitatoare si credea ca in sfarsit va face ceva, dar apoi au aparut 5 cifre si a gasit un motiv sa spuna nu.

Desi nu credea ca va spune asta vreodata, vocea din televizor avea dreptate. De ce nu incepea el o afacere? Afacerea lui se afla undeva dincolo de un imprumut de 10.000 de lei si acel cand era acum. Acum era important pentru el si acum putea sa spuna in sfarsit da, macar imprumutului de la Provident. Era un inceput.