Da, Danone e un nume potrivit

Se uita la panza de paianjen. Se intreba cum a aparut acolo. Ieri nu era acolo. Astazi era. Totul se intamplase atat de repede. Vedea cum crestea in fiecare zi. Se gandea la insectele care aveau sa se blocheze acolo. Se gandea cate vor ajunge acolo, cate vor scapa si cate vor ramane blocate.

Poate ca doar i se parea ca panza creste. Poate ca va ramane asa pana se va gandi ca trebuie sa curete colturile. Se gandea cat de mare putea totusi sa devina acea panza.

Intr-o altfel de panza erau prinse miliarde de insecte. Fiecare incerca sa evadeze, insa toate se blocau. El vedea ambele panze. Se uita la ele si incerca sa le inteleaga.

Prima panza, panza din camera, era destul de mica. Vedea doua insecte care inca se miscau acolo, mai aveau o speranta. Poate vor scapa. Poate vor ramane acolo. Inca aveau o speranta. Si-a imaginat ca natura le mai dadea o sansa. Si-a imaginat evolutia cum s-a gandit doar la cele doua insecte pentru o secunda si le-a oferit alegerea unei mutatii. Puteau avea orice. Isi imagina cum insectele evoluau, rupeau panza si scapau.

Se gandea si la a doua panza. Era prea mare pentru a se gandi la ea in totalitate. Era mult prea mare pentru el. Putea vedea miliarde de insecte care se zbateau. Aceste insecte aveau de partea lor evolutia, insa nu stiau sa o foloseasca. Vedea cum un milion de insecte isi schimbau culoarea in fiecare minut, altora le mai aparea o pereche de aripi si inca 3 milioane isi imbunatateau vederea. Toate se schimbau, insa ramaneau la fel. Erau in continuare captive.

Le privea neputincios. Erau prea multe pentru el, iar evolutia lor ii depasea. Totul se intampla prea repede si prea haotic pentru el. Parea ca totul e logic si ca totul e ilogic. Cauta tipare, cauta puncte care fusesera slabite, insa nu era nimic. Nu functiona si probabil ca vor ramane blocate acolo.

Atunci a vazut-o. Evea corpul alb, ochii negri si aripile rosii, probabil prima etapa a propriei evolutii. Era prima care scapa. Era prima care va atinge o noua stare. Era prima care va atinge libertatea, prima care va simti libertatea.

A izolat insecta si a dat timpul inapoi. A pornit de la un punct. Era un punct liber. Era o idee. Era un punct de lumina care tocmai aparuse intr-o gandire. Punctul s-a transformat in doua puncte, apoi in patru, apoi intr-un concept. Atunci i-a vazut aripile aparand si primele secunde de zbor. La inceput timida, a ajuns dupa doar cateva minute sa zboare. Avea un univers infinit de explorat si era pregatita. Atunci s-a blocat in plasa.

Se uita in jurul sau si vedea alte milioane. La inceput doar se gandea ca ele exista, apoi le-a vazut cu adevarat. Le vedea mereu cu alta culoare, mereu cu alti ochi si cu alte aripi, insa niciuna nu scapase. S-a gandit ca putea incerca sa schimbe ceva.

A inceput prin a schimba culoarea. A inceput cu o transparenta aproape totala si a incercat intreg spectrul, insa nimic nu se schima. Panza nu tinea cont de alb si de rosu, ramanea la fel de rezistenta. A incercat si combinatii de doua culori, apoi de trei. A incercat milioane de combinatii si a gasit-o. O combinatie de albastru si rosu si plasa parea sa cedeze.

A continuat cu ochii. Trebuia sa vada lumea diferit si trebuia sa o vada in amanunt. Atunci a inceput sa acorde mai multa atentie si a inceput sa organizeze diferit tot ceea ce vedea, obtinand un design perfect.

La final, avea nevoie de aripi, insa nu avea nevoie de alte perechi sau de aripi mai puternice. Avea nevoie de mici puncte ca inceputul ei care sa ii ofere putere. Asa ca a inceput sa ii caute cu campanii sociale. A cautat punctulete de lumina peste ot, le-a transformat pe toate in concepte si astfel a reusit sa se elibereze.

Asta era povestea primei insecte care s-a eliberat din panza. Probabil ca o va numi Danone. Da, Danone e un nume potrivit.

In continuare se uita la panza de paianjen care se afla in coltul camerei. Probabil ca o va curata, insa acum nu avea timp. Trebuia sa plece la lucru si sa isi termine iaurtul Danone. Poate alta data.

Anunțuri

Dinastia Tian

Arheologii au facut o descoperire importanat in China. Se pare ca istoria, asa cum o stiam pana acum, se va schimba definitiv. Daca pana acum se credea ca dinastia condusa de Trei Augusti si Cinci Suverani,premergatoare dinastiei Xia, era cea mai vechea, intre 2500 si 2070 i.Hr, o noua dinastie se pare ca va primi aceasta onoare. Este vorba de dinastia Tian.

Daca in dinastia Xia puteam vorbi despre vase de bronz, turnate, ce imitau diverse forme animaliere, se pare ca in dinastia Tian se vorbeste de niste vase ce imitau forme umane. Vasele ce dateaza din aceasta dinastie se pare ca aveau forme ale unor zeitati ce imprumutau chipul omului si contineau diferite esente.

Se pare ca inca din aceasta perioada, mai exact anul 4000 i.Hr, oamenii au inceput sa descopere puterea pe care o au plantele. Acestea au influentat atat direct, cat si indirect vietile oamenilor.

In mod direct, se observa o schimbare in rutina locuitorilor Chinei care incep sa acorde o atentie foarte mare igienei, dovada stand o sticla ce a fost numita Apa de Parfum My Angel pentru femei. Se pare ca aceasta continea o esenta ce trebuia sa simbolizeze legatura puternica dintre om si natura si viata lor strict legata de aceasta.

De asemenea, se observa o importanta a ceaiului mult mai indepartata decat s-a stiut pana acum. Acesta s-a infiltrat usor in alimentatia populatiei si in ritualurile lor. 5 persoane se asezau intr-un cerc si rosteau o incantatie in cinstea zeiteti Tian, zeita frumusetii si sanatatii, pentru a oferi ceaiului puteri vindecatoare. S-a gasit chiar si un vas pe care se afla o inscriptie. Desi stearsa si aparent intr-un dialect disparut, aceasta a fost tradusa: ceai verde chinezesc Parfum de Primavara. Se crede ca acesta era folosit in timpul ritualului de primavara care trebuia sa aduca recolte bogate si sa fereasca populatia de inundatii, secete si alte dezastre.

Arheologii incearca in continuare datarea cu carbon a dinastiei Tian, insa singurul indiciu pe care il au este un site web care poarta numele dinastiei si care se pare ca vorbeste despre secretele Chinei de acum peste 6000 de ani. Nu se stie daca exista o legatura, insa este clar ca zeita Tian a oferit puterea naturii acestui site si ca el va duce mai departe istoria unei perioade indepartate.

Va mai ofer o intrebare: Compania DDD face angajari?

Totul a inceput cu un punct. Apoi a urmat totul. Asa a inceput Universul. Un punct foarte fierbinte din care a aparut tot ceea ce am vazut, vedem si vom vedea.

Si problema lui a inceput tot cu un punct. Un punct pe podeaua din bucatarie. Apoi a urmat totul. Un punct care se misca rapid din care a aparut ce a vazut, ce vede si ce spera ca nu va vedea. Totul a inceput cu un gandac de bucatarie. Poate ca era ratacit si nu s-a gandit sa il dea afara. Acum, gandacul si inca vreo cateva mii de prieteni vor sa il dea pe el afara.

Asa a inceput discutia celor doi.

-Hm, da. Am evaluat situatia. Aveti o problema cu niste gandaci de bucatarie. Imediat va voi spune suma totala.

-DDD.

-Nu va faceti griji, vom rezolva repede. Probabil ca in cateva zile va veti continua viata ca si cum nimic nu s-a intamplat. Am mai lucrat in astfel de situatii, nimic grav. O sa va anuntam imediat ce rezolvam.

-DDD.

-Lasati, lasati, nu trebuie sa ne multumiti inca. Multumim oricum pentru intentie, inseamna mult pentru noi. Asa, revenind la problema. E nevoie de substanta asta, de asta, ne trebuie si asta, sa nu uitam de timpul necesar, s-ar putea sa dureze mai mult pentru una din camere. Da, trebuie sa adaug si asta. Da, cred ca asta e o suma corecta.

-DDD.

-Aveti putina rabdare, vom veni imediat cu o echipa care va incepe procedura. Va rog, nu ma mai intrerupeti.

-DDD.

-Sunteti balbait? Daca doriti, astept sa va spuneti ideea.

-Nu sunt balbait. Vorbeam despre compania DDD. Deja am vorbit cu ei.

-Nu va incurcati cu oricine. In noi puteti avea incredere, ne vedeti chiar in fata dumneavoastra, puteti veni oricand la noi. Ei ce au in plus?

-Ce au in plus?

  1. Au know-how-ul necesar luptei impotriva tuturor daunatorilor;
  2. Au aparatura necesara prestarii acestor servicii;
  3. Au oameni specializati, cu experienta in acest domeniu;
  4. Folosesc numai solutii profesionale, ce nu se gasesc pe piata publicului larg, care pot achizitionate numai de firme autorizate in acest sens;
  5. Ofera garantie contractuala pentru toate lucrarile efectuate.
  6. Ofera promptitudine si respect fiecarei lucrari.
  7. Au cea mai buna oferta de pe piata pentru persoanele juridice.
  8.  Ofera cel mai bun raport calitate pret.
  9. Personalul lor specializat sta la dispozitia fiecarei persoane gratuit nonstop pentru consiliere in vederea alegerii celei mai bune solutii pentru situatia acelei persoane.

Dumneavoastra imi oferiti ceva in plus?

-Va mai ofer o intrebare: Compania DDD face angajari?

Cu putin Dental Praxis si un implant dentar.

Cu totii ne imaginam discutii intre copaci si iarba, flori si animale, pasari si soare, Pamant si Luna, insa majoritatea nu se gandesc la o discutie intre dinti. Majoritatea nu se gandesc la povestea pe care acestia o spun despre noi, povestea noastra care este si povestea lor. Poate ca ei ne-au spus deja povestea intregii lumi prin fiecare moment in care am deschis gura sau poate ca ei au pastrat povestea pentru noi.

Se spune ca intr-o zi dintii chiar au vorbit intre ei. Pe frecvente joase pe care probabil doar neuronii comunica, insa au vorbit.

-Care este povestea voastra?

Un canin incepuse discutia. Se vedea ca daduse batalii cu sute de feluri de mancare si mii de litri de lichide.

Continuarea a venit de la un incisiv.  Isi pierduse stralucirea si era putin tocit.

-Povestea mea vorbeste despre un atac continuu. Am simtit feluri de mancare din bucataria mediteraneana pana la cea din Germania, am simtit lichide cu mai multe grade decat armata si am testat fiecare varsta prin rezistenta. Am fost ingrijit, dar am simtit si gustul stresului si al timpului care mi-a lasat cateva cicatrici.

-Probabil ca povestea ta este si povestea altora. Mai avem veterani aici?

Imediat s-a auzit un molar.

-Eu probabil ma incadrez aici. Sunt printre primii dinti care au aparut aici pentru a permite primilor soldati sa se retraga si sunt singurul care a mai ramas viu din plutonu meu. Am aparat gingia cu mandrie timp de peste 10 ani in fata cariilor si unui mediu temporar acid de multe ori.

Povestea sa nu putea fi contestata datorita tuturor medaliilor lasate de timp pe uniforma sa: zone in care isi pierduse albul si mici gauri in uniforma ramase in urma bombardamentelor.

In aceasta poveste nu s-a vorbit despre un dinte. Nu se stiau prea multe lucruri despre el. Statea in majoritatea timpului intr-o zona intunecata si nimeni nu stia cum arata, stiau doar ca el exista acolo. Aveau nevoie de putina lumina pentru a-l gasi.

Au avut ocazia dupa doar cateva secunde intr-o nevoie de oxigenare a creierului. Gura s-a deschis larg, iar acele secunde de cascat s-au transformat in minute. Micul lor univers deforma timpul in timpul discutiilor, asa ca aveau 5 minute.

Credeau ca gura s-a deschis, insa se inselasera. Lumina nu venea de afara, ci din interior. Era de la dintele necunoscut. Emana lumina in jurul sau. Atunci l-au vazut pentru prima oara.

Era perfect. Era alb, nu avea nicio rana si parea mai tanar decat toti. Parea tanar, probabil avea doar 5 ani pe front, insa nu isi aminteau de intariri in ultimii 10 ani. Era deja un veteran, insa nu o arata.

-Cum?

-Cu putin Dental Praxis si un implant dentar. Am fost ranit foarte tare intr-o batalie pentru gingie. Inamicul a fost prea puternic si nu am mai avut ce face. Baza noastra a fost luata sub stapanire. Totul parea fara speranta. Atunci au venit intaririle.

Erau soldati de elita dintr-o clinica stomatologica. Au recuperat sectorul nostru si m-au internat de urgenta. In doar cateva luni am ajuns ceea ce vedeti acum.

Nimeni nu mai scotea o vorba. El era adevaratul veteran. Toate povestile aveau ceva special, insa a lui avea Dental Praxis. Cu asta nu puteau concura.

Se pare ca bijuterile Kolok chiar contin dragoste.

-Bunicule, tu stii sa faci trucuri de magie?

-Trucuri de magie? 
In acelasi timp, din camera alaturata s-a auzit: 
-Doamnelor si domnilor, vi-l prezint pe uimitorul Bunicul! 
Era Bunica. Probabil ca auzise din greseala discutia. 
-Deci…stii sa faci trucuri de magie? 
-Poate ca da, poate ca nu. Stai o secunda, ce e in spatele urechii tale? Uite, o moneda. Stai, mai simt ceva. Inca o moneda. Sigur nu ai uitat sa te speli dupa urechi? Inca una. 
-Mai vreau, mai vreau! 
-Of, bine. Sa ma gandesc ce ai vrea sa vezi. Du-te in camera mea si uita-te pe pat. 
Nepotul l-a ascultat cu atentie si a plecat imediat, insa s-a intora la fel de repede. 
-Nu era nimic aco… 
S-a oprit atunci cand l-a vazut pe bunicul sau cu un joben pe cap, imbracat cu un costum negru, asteptandu-l calm in fotoliu. 
-Asa, acum ca arat ca un magician, ma pot comporta ca unul. 
S-a ridicat, s-a apropiat de nepotul sau si a inceput spectacolul. Primul numar a fost scoaterea de monede din spatele urechii, din buzunare goale si alte locuri, fiecare moneda cumparand un rand de aplauze. 
A continuat cu jobenul. L-a luat in mana, a rostit cateva cuvinte, si-a miscat mana usor si a scos un iepuras de ciocolata. Aplauzele au venit printre mici miscaturi din ciocolata. 
A simtit o mancarime. A pornit de la picior, a continuat spre mana si a ajuns la incheietura. A bagat mana cu grija si a scos repede un ou. Uimirea nepotului a fost oprita de o miscare brusca, de ascunderea oului in palma si de aparitia unui porumbel. Acesta a facut o tura de camera, s-a intors in mana bunicului, pumnul s-a inchis, iar in locul pasarii a aparut din nou oul. 
Acum era momentul pentru a fi acoperit de glorie si lauri. Sau de tipetele unui copil de 5 ani. Insa pentru el acele tipete erau laurii sai, deoarece veneau din inima. 
-Bunicule, poti face o magie pentru ca bunica sa fie fericita?

-Pentru asta nu am nevoie de magie, doar de bijuteriile Kolok.

-Ce sunt bijuteriile Kolok?

-Intr-o zi, incercam un truc pentru tine. Aveai doar trei ani si stiam ca iti va placea, desi nu mai stiu ce imi doream sa fac. Probabil sa fac o masina sa devina un soldatel. Am ascuns masina in joben, am spus cuvintele, insa ,atunci cand am bagat mana, am avut o surpriza. In locul unui soldatel erau bijuterii din argint si pietre semipretioase.

Am incercat acelasi lucru si cu o hartie si cu un stilou. Totul se transforma in bijuterii Kolok. Mi-am dat seama ca sunt facute din magie si dragoste.

-Bunicule, nu poti sa transformi si una din masinutele mele in bijuterii? Eu am destula fericire.

Bunicul nu putea sa il refuze. Se pare ca bijuterile Kolok chiar contin dragoste…

Totul s-a stins si agentii au dat alarma, insa el fugise in intuneric si era departe.

Mai avea doar un minut pentru a se gandi. Putea sa dea inapoi, sa uite totul si sa isi continuie viata sau putea continua, renuntand la tot ce avea.

Nu mai avea timp de gandire. 30 de secunde. Chiar urma sa o faca. 10 secunde. S-a indreptat spre usa. O secunda. Acum era momentul.

A iesit calm pe strada. Soarele lasase locul Lunii de cateva ore si nimeni nu mai era pe strada. Doar o umbra ratacita care astepta soarele sau care il cauta in alta parte.

Ziua, pe locul pe care statea el, vedea mereu acelasi copil lovind o minge. Probabil avea 8 ani, insa nu putea fi sigur, deoarece nu il intrebase niciodata. Ii facea placere sa il vada jucandu-se. Il facea sa uite de ziua precedenta si de urmatoarea.

Il fascina gandirea sa. Il fascina ca se gandea la viata doar in astfel de momente. Il fascina gandirea omului pentru ca realiza ce are doar cand putea pierde totul.

S-a apropiat incet de cladire. Era foarte atent si a vazut imediat o camera. Se antrenase pe cele mai bune sisteme de supraveghere, deci stia ce sa faca. S-a apropiat la fel de incet de intre, iar in secunda urmatoare deschidea usa. Mult prea simplu. Suspect de simplu.

Imediat ce a deschis usa, a auzit alarma si multa miscare. Aflasera de el. Nu avea sa fie simplu. Poate nici posibil, insa nu putea fugi. Era momentul sau.

A intrat in cladire incet si a cautat prima usa. Era un inceput. De aici se putea gandi mai bine ce sa faca. A scos planul cladirii si a inceput sa caute. Era in camera A13 si trebuia sa ajunga in C3,  deci trebuia sa treaca prin 3 holuri si sa se ascunda in 4 camere. Era cu mult peste simularile pe care se antrenase, insa in simulari nu i se dadusera astfel de camere. Se uita in jurul lui in speranta unui avantaj, insa nu l-a gasit aici.

Dupa A13 urma A6, pe urmatorul hol. A deschis usa cu grija si a vazut 5 agenti trecand pe langa el. Probabil ca mai erau inca 10 pe holul urmator, insa gasise primul avantaj: zgomotul. Auzea comenzile date de superiori si alarma care inca nu se oprise, deci urma sa nu fie auzit. A asteptat ca agentii sa dispara dupa un colt si a iesit.

In acel moment alarma s-a oprit si linistea era totala. Si-a dat seama de ce. Insa era prea tarziu pentru gandit. A fugit cat a putut de repede in camera A6, s-a oprit pentru un minut acolo, apoi a fugit in camera A1. Tot nu auzea nimic, deci era clar ca C3 era pazita de toti agentii. Asta nu era bine.

A iesti din nou pe hol si s-a apropiat de colt. S-a uitat cu grija si a vazut 5 agenti in fata usii. Probabil ca inca 5 erau inauntru. Avea nevoie de o diversiune. Trebuia sa existe ceva. A luat planul cladirii si a inceput sa caute. Stia ca exista o camera care il poate salva.

Atunci a gasit-o. Camera B2. De aici putea actiona panoul. Nu mai conteaza ce a facut dupa descoperire, deoarece becurile incepusera sa se aprinda si sa se stinga in intregul etaj. A iesit repede si s-a ascuns in camera A3 si a asteptat. Surpriza nu era completa, insa era nevoie de putin timp pentru a o arata.

A auzit pasi, semn ca agentii iesisera. Probabil ca s-au dus spre camera B2. A auzit usa camerei panoului cum se deschide si a iesit imediat. S-a dus spre ea si a blocat-o. A facut totul in cateva secunde, apoi s-a intors in camera si a asteptat.

A auzit vocile agentilor care ii chemau pe cei 5 din afara, i-a auzit iesind si a stiut ca acesta era semnalul. Lasase usa usor deschisa pentru acest moment. A iesit incet, s-a strecurat in camera C3 si totul urma sa se termine.

Surpriza urma sa fie completa. A scos o telecomanda din buzunar, a apasat butonul si s-a asternut intunericul. Calculatorul principal avea o alimentare separata, deci nu isi facea grija.

S-a apropiat cu un USB. L-a introdus repede, a tastat repede cateva cuvinte, a descarcat fisierul si a plecat. In spatele lui se distingea pe ecran „Spy-Shop” inconjurat de o secventa binara. Totul s-a stins si agentii au dat alarma, insa el fugise in intuneric si era departe.

Il va numi Pomul Nutrivita

-Ai voie sa mananci din orice pom, mai putin din Pomul Naturii.

Totul mergea bine in Paradis. Avea nemurirea, avea un univers infinit pe care il putea explora si avea toti pomii care puteau exista. Avea Pomul Rosu, Pomul Galben, Pomul Nemuririi, Pomul Frumusetii, insa acum nu mai avea Pomul Naturii. Chiar se intreba ce se intampla cu Paradisul lui.

Poate era o incercare. Poate era un joc. Poate era amandoua, insa nu avea ce face. Nu avea voie sa se atinga de Pomul Naturii. Sau o putea face si nu va mai atinge nemurirea si infinitul. Alegerea parea simpla.

Poate ca nu va avea nevoie de Pomul Naturii. Probabil ca putea sa il inlocuiasca. Prima incercare a fost Pomul Rosu. S-a apropiat de el si a intrat intr-un univers cu totul nou, predominat de rosu. Se afla in mijlocul unui peisaj de toamna, un apus de soare si chiar simtea pace si liniste sufleteasca. Insa parea totul artificial de perfect. Cauta ceva natural. Si acel ceva natural parea doar Pomul Naturii.

A doua incercare a fost Pomul Galben. Acest univers era in mijlocul unei veri cu un soare arzator pe cer si campuri nesfarsite in fata sa. Peste tot aceeasi repetitie: soare, galben, camp, galben, galben,galben. Tot nu gasise acel ceva natural.

A treia incercare a fost Pomul Verde. S-a apropiat descurajat si a inceput sa urce. Acest univers avea ca intrare o scara. S-a trezit in mijlocul unei paduri nesfarsite intr-o zi racoroasa de primavara. Probabil ca ajunsese intr-un turn de observatie aflat deasupra intregii paduri. Aceea era natura in stare pura, natura perfecta, insa tot nu era acel natural. Totul parea cliseic deja, probabil ca fiecare culoare se va repeta la nesfarsit si el va cauta un alt Pom al Naturii.

Pentru fiecare culoare era un pom si un univers, pentru fiecare lucru era un pom si un univers, chiar si pentru intreaga padure era un pom si un univers, insa nu erau pomul si universul de care avea nevoie.

Ramasese un singur sector necercetat. Un coltisor umbrit pe care abia acum il observa. Acolo tocmai crestea un nou pom. Poate ca inceputul acestuia va fi si inceputul unui nou Pom al Naturii. Vedea ceva nou la el. De fapt, nu vedea, ci simtea. Simtea ca emana ceva. Emana sanatate. In fata acestuia nu se mai simtea nemuritor.

Nu intelegea de unde a aparut pomul, insa nu stia daca mai vorbea de un pom. Se transformase intr-o padure cu un singur trunchi, crescand pana la sute de metri inaltime. Vedea Pomi dietetici cu continut redus de grasimi, Pomi dietetici cu continut redus de zahar, Pomi bio cu flori care se transformau in cate un mic dejun si Pomi bio cu snack-uri in loc de frunze. Sau poate ii era doar foame. Nu conta asta, conta ca il gasise in sfarsit. Gasise acel ceva natural. Il va numi Pomul Nutrivita si va recolta in fiecare zi produse dietetice si bio pentru slabire si nutritie sportiva cum ar fi produse cu continut redus de sare, zahar si grasimi si produse fara gluten, Gerble No Gluten, Allegro. Poate ca era nemuritor, insa acesta nu era un motiv pentru a nu avea grija de sanatate si pentru a nu incerca sa fie in forma.