Era logo-ul Imopedia. Auzisem undeva de nume, dar unde?

Totul parea trist, dar ea parea o picatura de fericire pura.
Totul parea alb-negru, dar ea era o pata de culoare pe plansa existentei.
Hainele tuturor pareau o parte dintr-un trecut in care omul era culegator si vanator in comparatie cu hainele ei. Fiecare parea o prelungire fireasca a celorlalte, toate se aflau in armonie perfecta, toate pareau o prelungire fireasca a corpului ei. Pareau visul oricarui designer vestimentar, aspectul materialului facea catifeaua sa se simta aspra si rece. Intreaga ei fiinta era definitia caldurii, finetii, frumusetii si elegantei. Ea era definitia perfectiunii.
O priveam cum paseste pe strada si credeam ca e un vis frumos. Era un vis mai dulce ca zaharul si mai usor ca heliul, facandu-ma sa cred ca eu insumi am devenit prea usor, ca am fost ridicat de aer catre infinit si ca am ajuns in rai. Parea un vis care urma sa se sfarseasca, un vis care te face sa iti doresti sa adormi la greu si sa nu te mai trezesti. Creierul nu poate pune in visele noastre persoane pe care nu le-am mai vazut, deci ea era reala. Pe langa ea, cele mai aprinse nuante de rosu pareau palide, cea mai dulce miere parea amara, iar cel mai dulce zahar parea sarat.
O vedeam mergand cu grija, calculat, plina de calm si simteam ca trebuia sa fac ceva. Auzisem cu cateva zile inainte ca e mai bine sa regreti un lucru pe care l-ai facut decat sa regreti un lucru pe care l-ai facut, iar eu nu imi doream sa am regrete.
Era clipa pentru care ma pregatisem toata viata. Tot curajul de care dadeau dovada dacii care mureau cu onoare pentru a ajunge la Zamolxis, tot curajul pe care l-au avut cei 300, tot curajul istoriei, il chemam pe tot. El trebuia sa fie in fiecare pas, in fiecare respiratie si in fiecare bataie a inimii. Ea parea centrul Universului, iar universul din capul meu trecea prin al doilea Big Bang al sau, uitand tot ceea ce stia. Ea ii incalca legile prin intreaga fiinta.
Doar cinci metri ne desparteau cand am observat ca scoate ceva din geanta. M-am gandit ca poate credea ca are nevoie de vreun ruj sau alt lucru care sa o faca mai frumoasa, daca era posibil, insa nu am fost nici pe aproape. M-am uitat la eleganta obiectului pe care il scosese. Parea executat cu precizia ceasurilor elvetiene. Daca ea ar fi fost un telefon mobil, probabil ar fi aratat la fel ca el. L-am recunosut imediat, desi nu il vazuzem decat de cateva ori. Era iPhone 5S.

Fara sa vreau, am observat ecranul telefonului si am vazut un logo. Era logo-ul Imopedia. Auzisem undeva de nume, dar unde? Incepusem sa caut in capul meu in fiecare domeniu, in fiecare compartiment, fiecare sinapsa continea acum cuvantul Imopedia, fiecare neuron adaugase in mediatorul chimic Imopedia.

Atunci mi-am amintit. Imopedia era un portal de oferte si anunturi imobiliare. Il gasisem din intamplare datorita unei reclame, dar il aveam in minte de parca l-as fi vazut cu o secunda in urma.

Desi uitasem de acest lucru, trebuia sa imi cumpar un apartament. Ma desparteau doar cateva ore de casa si de realizare visului meu, insa aparitia ei m-a facut sa imi doresc sa caut chiar in acel moment.

Desi auzeam in cap doar vocea mea, am putut auzi cand i-a sunat telefonul. Aceeasi cautare ca in cazul Imopedia. Trebuia sa verific fiecare gen muzical, fiecare formatie, fiecare album, fiecare an. Auzeam fiecare sunet si incercam sa il gasesc, insa de fiecare data apareau zeci de melodii.

Am auzit cuvantul „Imopedia” si atunci am gasit-o. Era melodia trupei Taxi, „Obisnuieste-te sa imparti si cu altcineva!”. A fost a doua victorie, insa razboiul abia incepuse. Oare puteam gasi apartamentul perfect? Visele mele se plimbau prin fiecare cartier al Bucurestiului, insa visele uitau sa se plimbe si prin matematica pentru a-mi gasi acolo portofelul si banii de care eram mandru ca ii obtinusem prin ani de munca.

Acum aveam nevoie de un apartament doar al meu. Eram adult, aveam un loc de munca si trebuia sa devin cineva, sa apar in societate alaturi de apartamentul meu. Acum gasisem alt motiv: poate ca ea lucreaza la Imopedia si poate ca ea a avut grija ca anuntul viitorului meu apartament sa fie in regula.

Deja vedeam in minte categorii ale site-ului. Poate ca imi doream un mic apartament si aveam nevoie de categoria Vanzari apartamente Bucuresti, poate ca imi doream ca apartamentul sa fie o parte din mine, sa fie primul meu apartament si eu sa fiu primul sau stapan si aveam nevoie de categoria Apartamente noi Bucuresti sau poate ca voi visa la ceva mai mare, poate ma voi uita la Vanzari vile de lux pentru a ma ambitiona. Stiam doar ca voi avea un apartament.

Langa reclama care ma dusese la Imopedia erau cateva intrebari pe care le retinusem perfect:

Cât de mult crezi că ajută un brand părerile venite din partea publicului? Cât de important ți se pare existența unui videoclip dedicat breslei imobiliare? Cum apreciezi piesa trupei Taxi, compusă la cererea IMOPEDIA.ro și dedicată pieței imobiliare?

Aveam mii de raspunsuri, mii de idei pentru Imopedia. Asteptam doar sa gasesc cuvintele care sa poata sa cuprinda tot ceea ce imi trecea prin minte.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s