Oare ce as face daca nu as avea ferestre?

Fiecare picatura de apa care ajungea pe fereastra incerca sa o strabata cat mai repede. Ploua de 10 minute, era o zi normala de toamna.
Strada parea mai trista datorita ploii, ocazional se mai vedeau doi-trei trecatori care ramaneau in cadru doar un minut.
Ma uit la ferestre si ma gandesc cum ar fi viata mea fara ele, cum ar fi viata mea intr-o casa oarba.
O casa oarba, o casa fara ferestre, ar insemna o suma de bani care si-ar gasi o alta intrebuintare. O carte, un album, un film, iar banii s-au dus. Banii sunt trecatori, pleaca repede, imaginile oferite de ferestre nu pleaca niciodata. Ele se schimba mereu.
Ferestrele imi arata strazi incaruntite de trecerea altui an iarna, copaci care obtin frunze si flori, deoarece au reusit sa mai treaca peste o iarna si au intrat in ptimavara, pe care le vor pierde toamna in schimbul unei haine albe iarna, masini care poarta oameni incarcati de griji sau visatori, tristi sau fericiti, tineri sau batrani sau alte ferestre.
Poate ca o casa oarba ar fi mult mai frumoasa. Nu as vedea in aceasta ploaie tristetea unei strazi pustii, ci as auzi fiecare picatura care cade pe pamant pentru a trece prin diferite stari pentru a ajunge in aer, cazand inca o data si tot asa. Imaginatia mea mi-ar oferi imaginea unei paduri plina de copaci, a unei pajisti sau a altor locuri care m-au fascinst prin frumusetea si simplitatea lor.
Picaturile continua sa cada, iar casa mea cade intr-un somn adanc. Lumina refuza sa mai calatoreasca prin camera, singura lumina fiind cea oferita uneori de un fulger. Casa oarba m-ar fi lasat la greu, m-ar fi facut la fel de oarba ca ea.
Incep sa bajbai prin intuneric pentru a gasi un chibrit pe care sa il pot folosi pentru a ma ghida.
Ploaia are mereu un sfarsit, iar ziua mea se termina. Visele mele par pierdute in intuneric, insa retraiesc o parte din zi. Intunericul pune stapanire pe casa, iar eu aprind chibritul, insa ceva este schimbat. Nu mai exista ferestre. Traiesc intr-o casa oarba.
Cred ca a fost doar imaginatia, deoarece in urmatoarea clipa camera arata la fel. Oare cum ar fi fost viata mea fara ferestre?
Asa cum oamenii au nevoie de ochi pentru a vedea, casele au nevoie de ferestre, iar fiecare om este o celula fotosensibila sensibilizata de imaginile captate de ferestre.
In intuneric, ceva lipsea. Lipsea casa mea.
Omul are doi ochi, doua urechi, doua maini, doua picioare, doi plamani, doua emisfere cerebrale si lista poate continua. Casa de ce nu ar avea doua ferestre care sa iti permita sa vezi, sa simti aerul plin de miresme.
Oricat de frumoasa ar fi ideea de a creea imagini cu ajutorul sunetelor, lipsa ferestrelor mi-ar fi oferit doar vise. Fiecare vis se termina, iar eu as ramane cu aceleasi imagini goale. Natura s-ar schimba, ar deveni mai frumoasa, dar eu as ramane cu aceleasi amintiri. O carte este frumoasa cand o citesti pentru prima oara, un film este frumos la prima vizionare, imaginile oferite de natura sunt frumoase o singura data. Repetandu-se, isi pierd din magie.
Oare chiar mi-am dorit sa traiesc intr-o casa oarba? Oare ferestrele au disparut datorita dorintei mele de a crede intr-o lume perfecta sau erau un avertisment care sa imi spuna sa ma bucur de ferestere?
O casa fara ferestre ar insemna liniste. M-ar lasa sa ma inchid intr-un mic cocon pentru a ma gandi la toate lucrurile care mi-au trecut prin cap, dar au fost respinse de timpul mult prea scurt. 24 de ore intr-o zi si tot atatea ore in care gandurile treceau de la o tema la alta. Oricata liniste mi s-ar oferi, nu ar fi pace interioara. Banii, linistea si visele care ar trece peste defectele lumii noastre efemere si ar transforma-o intr-un paradis, toate acestea palesc cand ma gandesc ca nu as putea vedea copii care se joaca si se bucura de fiecare clipa, soarele care nu sta nicio clipa, incurajandu-ma sa continui si fiecare schimbare, fiecare detaliu care face natura mai frunoasa.
Oare ce as face daca nu as avea ferestre? Cat as ramane eu si cat ar fi visele si intunericul?
Probabil as cauta un reper pentru a ma trezi. Fara ferestre si fara razele soarelui care sa intre pe geam, ziua si noaptea s-ar amesteca pentru mine. Probabil ca as incerca drept inlocuitor telefonul sau un ceas care sa sune la o anumita ora.
Al doilea lucru pe care l-as face pentru a uita de lipsa ferestrelor ar fi sa ascult mereu muzica. Fiecare nota muzicala ar fi antimaterie pentru sunetele care ar fi afara. Fara muzica, m-as intreba mereu ce provoaca fiecare sunet, cat de mult s-a schimbat strada,pustie sau aglomerata, colorata in nuante ruginii sau albe.
Mereu m-am intrebat cum ar fi viata noastra fara soare. Sa existe caldura, dar nu si lumina. Probabil ca acest dezechilibru al universului ar fi la scara mai mica un dezechilibru in natura. Plantele nu ar mai avea cum sa realizeze fotosinteza, deci nu ar mai avea hrana. Fara hrana, plantele ar muri. Fara plante, animalele ierbivore ar muri la randul lor de foame, atragand mai departe si animalele carnivore si, in final, omul. Suntem prea dependenti de soare. Deoarece sistemul solar al casei mele oarbe si-ar pierde unicul soare, as incerca sa obtin unul artificial si mi-as face o rezerva de becuri pentru situatiile in care unul din sorii artificiali ar ajunge o supernova ce se stinge fara o explozie de culori.
Pentru momente in care legile universului meu ar cadea, iar lumina nu ar mai calatori prin casa, as pregati un generator care sa puna totul in functiune pentru ca viata mea sa nu fie afectata. Oricat de mult curent ar genera, este posibil sa isi genereze si o pauza, deci as astepta cu cateva lumanari pentru ultimul drum al intunericului.
Desi mi-ar placea sa imi citesc propria poveste, sa ma uit la randurile care vorbesc despre aceasta secunda si sa vad ce va urma pentru a ma pregati, am doar cartile pe care le are toata lumea. Probabil ca, daca as sta o saptamana intr-o casa oarba, as incerca sa imi ocup cat mai mult timpul cu zeci de melodii si cateva carti. Poate ca lumea unei case oarbe pare perfecta pentru a fi imortalizata intr-o carte de succes, insa eu vreau muntii, campiile si oceanele, vreau sa vad intreaga lume cu ajutorul cartilor.
O casa oarba imi poate lua lumina soarelui, dar nu imi poate lua lumina ochilor, familia. Oricat de intunecata ar fi casa, ei lumineaza totul prin simpla prezenta. Oricat de frumos ar fi sa ascult pasarile sau ploile, acestea palesc in comparatie cu cateva cuvinte spuse de familia mea, oricat de frumoase ar fi ierni ca in povesti sau peisaje descrise in mii de poezii, toate par goale in comparatie cu cele mai importante persoane din viata mea.
Ploaia aproape s-a oprit. Ma uit la ferestre, le studiez in detaliu si citesc numele producatorului: Gealan. Ma gandesc cum ar fi ca ei sa ia cativa bloggeri pe care ii citesc, cum ar fi Arhi si Bazavan, si sa ii puna sa isi acopere ferestrele timp de o singura saptamana, iar ei sa imi asculte sfaturile. Este doar un vis ca toate celelalte, dar speranta moare ultima. Fiat lux, fiat fenestrae!
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s