Alergam mereu, dar care este destinatia?

Toata viata alergam. Alergam in goana dupa fericire pe calea vietii, de multe ori uitand sa ne bucuram de lucrurile pe care le vedem. Incercam sa mergem cat mai incet, sa alegem cat mai bine intre cele doua drumuri care ne apar mereu in fata. Mergem cat mai incet prin paduri de bucurie pentru a savura linistea sufleteasca oferita de acestea, simtim mireasma acestor clipe luminoase, privim aceste peisaje pentru a le tine aproape la nevoie. Fugim cat putem de repede atunci cand zmeul tristetii ne rapeste bucuria, hranindu-se intai cu roadele vietii noastre pe care incercam sa le pazim. Fugim cat putem de repede catre linia de sosire in incercarea de a fi primi acolo, de a primi o rasplata pentru asta. Suntem participanti la un maraton de pana la o suta de ani, in care incercam sa ne odihnim atunci cand credem ca am obtinut siguranta ascunsa sau cand realizam ca ne apropiem de aceasta linie de sosire, dar nu avem o victorie garantata. Pe margine, suntem incurajati de cei dragi sau privim la cei din jur, dar in permanenta alergam.

Cand ne gandim la alergarea noastra neincetata, trebuie sa ne gandim la batalia de la Marathon. Desi in inferioritate numerica, grecii au reusit sa infranga armata persana. Mesagerul care a fost trimis la Atena a parcurs distanta de peste 40 de kilometri pentru a anunta victoria, dupa care acesta a murit datorita extenuarii. Acest gest demonstreaza ca prin alergare incercam sa ne depasim limitele. Alergam in viata, descoperim si intelegem lucruri, facem toate aceste lucruri pentru a ne descoperi limitele si pentru a trece de ele. Prin alergare reusim sa evoluam.

Vrem ca viata noastra sa fie cat mai lunga, sa dobandim cat mai multa putere pentru a fugi cat mai repede pe ultima suta de metri din cursa pe care o numim viata. Incepem sa ne schimbam in totalitate, ne hranim cu rezultatele din viata noastra pe care le tinem departe de toxine ale melancoliei, vrem sa ne tinem sufletul cat mai „natural”.

Vedem in jur oameni care alearga pentru a-si ajuta corpul sa simta munca de care e nevoie pentru acea linie de sosire, pentru a incerca sa lungim acest drum, sa tinem linia de sosire cat mai departe. Vedem nori care alearga pe cer sub mangaierea vantului, vedem frunze care alearga toamna prin paduri, descoperind tot ceea ce a stat departe de ele. Si noi suntem niste frunze care alearga cu ajutorul vantului pentru a descoperii lucrurile care ne asteptau, asteptau sa ne lasam in spate copacul ce ne-a ajutat sa crestem si sa descoperim totul. Vedem fulgi de zapada care alearga si se aseaza usor pe pamant, vedem vantul alergand acesti fulgi, vedem peisajele care alearga din fata ochilor pentru a lasa altele. Vedem culori care alearga primavara pentru a marca un nou inceput. Natura alearga mereu, are 4 destinatii pe care le schimba mereu.

Intr-o legatura perfecta cu natura si cu mediul inconjurator, sentimentele noastre alearga pe langa anotimpuri pentru a decide soarta noastra la masa gandirii.

Alergam mereu, tot ceea ce se afla in jurul nostru alearga alaturi de noi. Unele lucruri raman in urma, incetinind pentru a-si gasi propria cale, altele ajung in fata noastra pentru a-si atinge scopul, dar care este destinatia noastra? Ce este acea linie de sosire pe care o cautam, catre care ne indreptam?

Desi destinatia finala este incerta, exista mici ramuri ale acestui copac in jurul caruia crestem, ramuri care au un sfarsit. Pe aceste ramuri, oamenii alearga pentru a uita de grija sfarsitului cursei, alearga catre o linie de sosire la care ii asteapta cei dragi, prietenii si bucuria de a-si depasi limitele.

Copacul cursei noastre nu este singur, el este inconjurat de o padure de copacei care cresc mereu. Un copacel care vrea sa fie la fel de impunator este Triathlon Challenge Mamaia, un copacel cu doar trei ramuri momentan.

Prima ramura se intinde pe o distanta de 20 de kilometri pentru cei care vor sa scape de griji si sa se distreze pe biciclete, avand posibilitatea de a fi recompensati.

A doua ramura are doar 750 de metri, insa a reusit sa se adapteze in mediul acvatic si are nevoie de inotatori care sa patruleze acest teritoriu pentru a tine stresul si tristetea departe.

A treia ramura a reusit sa absoarba substante hranitoare si s-a dezvoltat, ajungand la o lungime de 5 kilometri. Aceasta ramura este mai speciala, deoarece incearca sa ii pregateasca pe oameni pentru a alerga prin viata cat mai repede.

Unde-s multi puterea creste. Adunand rezultatele de la cele trei probe, trei persoane vor fi mai aproape de limitele lor si mai aproape de a le depasi, vor fi mai bogati, avand in minte aceasta reusita pentru clipele in care cursa vietii ne va purta intr-un mediu ostil.

Desi nu ofera misterul liniei de sosire care asteapta ca viata noastra sa termine cursa de 100 de ani, proba de alergare poate fi alegerea pentru cei care vor sa isi antreneze corpul prin exercitii si mintea prin relaxare pentru viitor. Asa cum copiii isi iau jucariile si isi imagineaza ca au crescut, dar pot redeveni imediat aceiasi copii fara griji care au o lume de descoperit, participantii incearca sa inteleaga cu adevarat cursa vietii. Sunt clipe in care evoluezi, in care alergi mai repede, fiind sigur de rasplata care te asteapta, sunt clipe in care vezi ca esti depasit, dar trebuie sa iti amintesti ca singura ta limita este linia de sosire.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s