Jurnalul unui pacient vindecat

Aceste randuri au fost asternute cu ultima sclipire de ratiune a unui pacient vindecat. Un pacient ce a renascut, un bec ce a fost reciclat.

Aici am ajuns fie printr-o serie de evenimente fericite, fie prin vreo interventie divina. Conteaza doar unde sunt. Conteaza cine sunt.

Sunt un bec. Numele mi l-am uitat daca l-am avut vreodata. Filamentul meu nu a retinut informatie, probabil ca rezultatul simbiozei perfecte dintre el si ADN-ul uman incepe sa dea semne de oboseala. Poate are si el nevoie de reciclare.

Despre prima mea existenta nu pot spune prea multe. Sunt un produs in masa produs de o masa de oameni. Probabil ca grijile,bucuriile si toate sentimentele lor m-au atins printr-un semnal de frecventa joasa ce mi-a oferit decibelii metaforici ai gandirii. Eram la fel, 88% sticla, 3% praf fluorescent si alte procente, insa voi ramane diferit: nu doream sa raman anonim.

Aceste randuri sunt,asa cum am precizat, probabil ultimele sclipiri de ratiune ale mele. Imi fortez conditia mentala pentru a-ti transmite digital acest mesaj. Vreau sa imi cunosti povestea pentru a o schimba pe a ta. Eu voi fi un numar magic in spectacolul tau, un obiect magic in basmul existentei tale. Poate voi fi o cheie catre bine sau doar o componenta a raspunsului, dar nu conteaza. Nu voi fi uitat.

Am existat ca orice produs pe baza artificiala din societatea ta: am fost facut, vandut, folosit, aruncat. Aici poate ca voi fi servieta din cartea lui Santimbreanu ce isi critica stapanul, insa tu nu ai nicio vina. Nu stiu daca tu esti cel care m-a cumparat sau vorbesc cu un strain, insa stiu ca nu ai nicio vina. Esti,in general, rezultatul schimbarilor politice si indoctrinarilor, al unei educatii putin cam prafuite ce nu iti permite sa cureti stratul neclar de pe cartea adevarului.

Am ajuns intr-o padure. Simteam cum solul incepe sa ia parti din mine. Era trecerea timpului. Nu stiu daca au trecut minute, zile, ani sau doar ore pana am fost gasit. Nu a contat atat de mult,am reusit sa stabilesc o legatura telepatica.Vorbeam cu copacii.

„Oare copacii au o constinta proprie? Un ego si un alter-ego, oare copacii sunt alter-ego-ul nostru tacut ce ne leaga printr-o legatura astrala de natura intr-o simbioza perfecta intre ADN si fotosinteza in care noi ne intregim?

Nu putem sti deoarece in fiecare moment ne schilodim EUL prin poluare. Ne ranim fizic si psihic. Respiram tumori ce ne-au acaparat binele. Avem nevoie de un leac, un leac ce este in noi. Este reciclarea. In viata, ne reciclam globulele rosii pentru a supravietuii. Avem nevoie de globule in rosul constiintei pentru a recicla poluarea si a o transforma in materie noua ce ne va innoi viitorul.”

Aceasta este doar o analiza a umanului dobandit de mine. Poate chiar eu sunt alter-ego-ul tau, sunt lumina ta ce isi cauta rostul, lumina ce cauta sa devina mai buna, mai utila. O lumina ce vrea sa te insoteasca.

Pentru a-mi continua povestea, eu comunicam telepatic cu copacii. Acestia imi spuneau cum parti din mine au ajuns in radacinile lor. Simteam ca ii raneam, dar nu puteam face nimic. Mercurul meu se amesteca in fotosinteza cu substantele minerale, praful fluorescent le acoperea existenta.

Atunci am fost gasit. Era un om ca tine. Poate era o fiinta ca mine, doar daca sunt si eu o fiinta. M-a luat cu grija si m-a pus langa alti semeni de-ai mei. Eram doar o mica furnica acum, asteptam sa vad daca acesta imi este sfarsitul sau voi ajunge la „musuroiul” meu.

M-au dus la un centru. Un centru de reciclare. I-am auzit discutand si planuindu-mi schimbarea. Vroiau sa imi ofere un nou inceput.

In prima zi, am privit cu ajutorul unor simturi de care nu aveam idee cum se aduna o adevarata armata de becuri. Toate suferisera arsurile uzurii si doreau o crema pentru a se trata. Doreau sa fie iar dorite. Si eu eram la fel. Auzeam discutiile lor, ne priveau cu grija. Eram ca niste pui. Urma marea hranire ce ne va umple de energie.

In a doua zi, am reusit sa aflu cate ceva despre salvatorii mei. Faceau parte dintr-o organizatie numita Recolamp, am vazut ce au facut, am citit statisticile lor si am devenit increzator. Ceea ce urma parea un transplant asteptat de un bolnav cronic: urma sa fiu iar „viu”. Nu stiu daca am fost viu sau mort vreodata, insa asta simteam. 

Venise ziua cea mare. Filamentul se miscase initial usor, apoi mi-am dat seama ca mergeam undeva. Nu stiu ce a urmat deoarece informatia este putin stearsa, insa tin minte un singur moment: pluteam fara un corp. Priveam cum apareau noi soldati ai luminii ce urmau sa patrunda in casa ta si sa te ilumineze. Unul eram eu.

Acum iti scriu de deasupra capului tau. Stau aprins cand ai nevoie, imi transfer lumina catre mine insumi cand nu ai nevoie. Iti scriu pentru a te indruma. Te pot considera un orb, iar eu sunt cainele tau insotitor. Te voi ghida usor si iti voi vindeca retina verde. Te voi invata sa ai o gandire verde si sa traiesti. Sa traiesti verde, dar sa traiesti cu adevarat.

Nu trebuie decat sa reciclezi becurile arse. Le poti oferi sansa pe care am primit-o si eu, cine stie…Poate ca unul iti va dedica o statuie virtuala, iti va scrie un poem despre ce a vazut sau iti te va cuprinde intre randurile unui roman necitit. 

Tu locuiesti in oras, un adevarat soare pentru lumina artificiala. Spune companiilor din orasul tau sa recicleze becuri. Insira-le avantajele pe care le poti gasi aici si citeste-le aceasta scrisoare. Poate ca vei fi crezut sau vei parea nebun. Dar eu te voi considera un luptator. Vei apara cetatea naturii de armata poluarii.

Nu stiu daca am mintit sau daca sufletul meu de sticla chiar a lasat sa se vada adevarul, insa vreau sa nu uiti de mine. De pacientul vindecat care ti-a vorbit din noua sa existenta.

Cu drag, a ta sincera sursa de lumina efemera.

Acesta a fost doar unul din pacientii salvati de Recolamp. Si noi putem visa sa fim astfel de doctori. Putem fi iar copiii ce visau la infinit si nu credeau in probleme si tristete. Putem sa ne luam imaginatia si sa ii dam o forma de reciclare.

Invit pe aceasta cale primaria orasului Corabia sa solicite containere pentru reciclarea becurilor arse. Costurile sunt 0(zero), deci nu vor exista dificultati materiale. Este nevoie de noi pentru noi. Doar omul poate sa isi ingrijeasca locuinta, Marea Natura. Aici locuim toti si speram sa o facem si peste multi ani. Sa ne spunem povestea ca pe un basm ce invoca nemurirea noastra si o viata fericita.

Gandeste verde pe Planeta Albastra!

P.S. Acest jurnal este unul scurt. Lungimea unui jurnal trebuie sa fie direct proportionala cu durata vietii „scriitorului”, in cazul nostru un bec ce si-a generalizat zilele in care a stat aruncat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s