Soldati, la lupta!

-Generale, pierderile mi-au depasit asteptarile.

-Inamicul a fost atat de puternic sau nu a functionat strategia ta? Stiam ca nu trebuie sa ataci stejarii.

-Am fost nimiciti imediat. Dusmanul este mare, dar l-am subestimat. In trecut era ignorant, insa ceva  l-a schimbat.

-Cat de mari sunt pierderile?

-In ultima batalie, peste 500000 de luptatori. Anul trecut am pierdut peste 1400000, insa armata ramane pe pozitii. Asediul continua.

Poate ca suna ca un complot sau compot al unor castori care vor sa isi faca un nou baraj, insa luptatorii nu sunt ceea ce par. Sunt becuri.

Sunt bronzati de folosire, lasati in uitare. Au o inima de sticla ce le reflecta curajul, o privire de mercur si sunt acoperite cu un strat de praf fluorescent. Androizi miniaturali, lupta in fiecare secunda. Lupta contra noastra, insa noi nu realizam miza acestui razboi. Acest inamic cu un pshic de metal ne ataca, insa avem si noi oameni cu o rabdare de fier. Un fier care nu rugineste.

Acesti oameni aleg sa trimita soldatii la centre de recrutare ce le schimba mentalitatea si filamentul si ii aduc de partea noastra. Poluarea pierde mici plutoane in favoarea noastra, dar razboiul este mare. Implica mai multi oameni decat cele doua razboaie mondiale la un loc. Ne implica pe toti.

Marea armata ne ataca organismul. Ataca padurile, ne ataca plamanii. Ne lasa fara suflare peisajele distruse de poluare. Ne lasa fara lumina in suflet, oprind lumina soarelui prin ziduri de sticla opaca. Ne opresc fluxul sanguin facand baraje de lumina intunecata pe rauri.

Cei de la Recolamp sunt asul din maneca, generalii ce planuiesc strategia de riposta in fata asaltului artificial. Inca din 2008 recicleaza becurile arse si invita oamenii sa faca la fel. Poate ca la nivelul unui bec sau 100 de becuri nu pare important, dar cand vorbim de sute de mii sau milioane, situatia este mai grava.

Asa cum am spus mai sus, becurile ne ataca padurile. Avand mercur si praf fluorescent in proportii de 0,005% si respectiv 3%, acestea pot ajunge in sol, afectand direct intreaga omenire.

In primul rand, copacii si plantele pot absorbi mercur si praf fluorescent din sol, iar acestea vor ajunge la animale prin intermediul circuitului materiei in natura, iar de la animale pot ajunge si la om, ducand la boli si poate chiar moarte.

In al doilea rand, este posibil ca apa, in timpul trecerii prin pamant spre panza freatica, sa intre in contact cu „toxinele” de mai sus, iar noi sa luam putin cate putin „medicamentele” poluarii in corp, efectul putand fi acelasi.

Nu sunt sigur daca treaba este 100% adevarata, posibilitatile sunt nelimitate.

Prin intermediul acestui post ma adresez primariei orasului Corabia. Ma adresez pentru ca este, teoretic, cea mai puternica institutie a orasului si poate convinge mai departe si alte companii cu scopul reciclarii becurilor arse.

In plus, eu unul as aprecia ca un primar sau o institutie sa arate ca este interesata de viata civililor, deci nu primesti „puncte” doar la capitolul imagine, ci si puncte de viata. Sau, ca la gradinita, ai o bulina rosie.

Pentru alte informatii intrati aici , pentru companii aici . Avem nevoie de mai multi pastratori ai cheilor verbale pentru a deschide mintile incuiate in fata reciclarii.

Daca s-a ars, recicleaza-l. Viitorul tau nu poate fi reciclat.

Asa cum scrie in titlu, soldati, la lupta pentru existenta noastra! Gandeste verde pe Planeta Albastra.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Soldati, la lupta!&8221;

  1. Pingback: Castigatori campanie Recolamp

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s